Radiografia pulmonului (plamanului) la pisica

/în /de

Toracele cuprinde anatomic radiografic mai multe compartimente: perete toracic, cavitatea pleurala, mediastinul, diafragma, cordul si vasele de sange, traheea si pulmonul (plamanul)in ansamblu. Fiecare patologie poate afecta un singur compartiment sau mai multe si cu punct de plecare din cel putini unul singur. Toate aceste aspecte se vor derula incepand cu acest numar al revistei si se vor aborda sumar, schematic in stransa concordanta cu imaginile radiografice astfel incat sa ajute medicul veterinar in identificarea si evaluarea cat mai usoara a unei presupuse patologii toracice.
Tehnica radiografica este de o importanta majora in aceasta evaluare, de ea depinzand strans diagnosticul radiografic. Astfel ideal este a se include in protocolul de rutina cele patru planuri, lateral stanga si dreapta, ventro-dorsal si dorso-ventral. Atunci cand din considerente materiale nu este posibil a se respecta acest protocol, este de preferat expunerea in doua proiectii, lateral dreapta sau stanga si ventr-dorsal sau dorso-ventral. Foarte important ca atunci cand se identifica o anormalitate sa se extinda protocolul cu expuneri speciale (exemplu: in caz de epansament toracic este greu de evaluat sectorul dorsal toracic astfel este indicata radiografia cu fascicol orizontal; prin gravitatie lichidul toracic coboara iar fascicolul de raze X trece prin partea superioara a toracelui fara sa mai fie ecranat – absorbit de lichid). Parametrii de lucru trebuiesc a fi in asa fel incat sa creeze o diferenta mare intre Kv si mA, de preferat Kv mari si mA mici (avantaj mare – timpul de expunere scade considerabil ajutand astfel la obtinerea de imagini fara artefacte de miscare iar contrastul imaginii este mai bun).
Se descriu cateva aspecte radiologice din cadrul afectiunilor cailor respiratorii inferioare cronice ale pisicilor – Astmul Bronsic = Bronsita alergica (patologie des intalnicta in practica veterinara). Inflamatia cailor aeriene conduce catre obstructia reversibila a coloanei de aer (obstructie functionala) si prin urmare la prinderea aerului in spatiul pulmonar. Obstructia este secundara combinatiei bronhoconstrictiei cu edemul bronsic si hipertrofia glandelor din submucoasa. Semnele clinice variaza de la tuse si ,,hârâit,, pana la sindrom sever de stres respirator. Patologia poate afecta pisicile cu orice varsta si orice rasa (Siamezele par sa fie mai predispuse). Raspunsul sever al peretilor bronsici (bronhoconstrictia) si obstructia lor reversibila duce catre reducerea diametrelor si cresterii rezistentei peretilor bronsici cu exprimare clinica uneori severa, acuta, supraacuta ce obliga medicul veterinar la o manipulare atenta a acestor pisici in contextul examinarii.
Bibliografia de specialitate caracterizeaza in foarte multe detalii etiologice aceasta afectiune insa nu au putut fi pe deplin dovedite. Cat priveste strict partea radiologica se estimeaza ca aproximativ jumatate din pisicile ce sufera de astm bronsic, initial nu au modificari radiologice neputand fi astfel corelate semnele clinice cu imaginile radiologice, insa la ulterioare controale in timp se pot descperi anormalitati pulmonare radiologice. Jumatate din procentul de pisici ramase, radiografic prezinta hiperinflatie pulmonara, radiotransparenta pulmonara (volum mai mare de aer din pulmon secundar hiperinflatiei). La cealalta jumatate se pot observa diverse tipare pulmonare anormale ce pot include, mici noduli fini, umbre liniare sau inelare, mici arii de consolidare pulmonara. In cazurile cronice severe colapsul pulmonar este atat de mare incat cordul se aliniaza langa peretele toracic.
Semne clasice prin radiografia pulmonara (plamanului) :
-producerea de mucus excesiv si acumularea in lumenul bronsic poate da impresia de noduli in aspectul pe sectiune transversala.
-obstructia marilor cai aeriene poate cauza infiltrat alveolar, consolidare sau atelectazie pulmonara.
-colaps al lobului medial drept pulmonar secundar stresului pulmonar cronic al cailor respiratorii inferioare
-hiperinflatia pulmonara – aplatizarea diafragmului si radiotransparenta pulmonara generalizata
-fracturi costale si in diferite stadii de vindecare secundar tusei

Radiografie pisica (pulmonara ) – Astm bronsic incipient. Model bronsic evident, aplatizare a diafragmului, hiperinflare pulmonara.

Radiografie pisica (pulmonara) – Astm bronsic moderat. Hiperinflatie pulmonara usoara,  usoara aplatizare a diafragmului, model mixt bronho-interstitial evident, colaps al lobului medial drept pulmonar.

Radiografie pisica (pulmonara) – Astm bronsic sever. Hiperinflare pulmonara excesiva, atelectazie pulmonara stanga si alinierea cordului la peretele costal stang, fracturi costale secundare tusei cronice (fractura coasta 13 si fracturi consolidate coaste 12 si 11).

Hernia diafragmatică peritoneopericardica la câine – diagnostic radiologic

/în /de

Hernia diafragmatică peritneopericardică este acompaniată de trecerea organelor abdominale în sacul pericardic printrun hiatus congenital, aceasta putând fi prezentă la naştere sau poate fi castigată. Creşterea presiunii abdominale poate determina hernierea organelor abdominale în pericard prin acel hiatus congenital. Afecţiunea poate genera semne clinice sau poate fi descoperită accidental în cadrul unor investigaţii (ecografie, radiografie pentru alte patologii toraco-abdominale). Organul cel mai fracvent herniat este ficatul urmat de: stomac, epiplon. Intestinul subţire este cel mai puţin implicat.
Semnele radiografice sunt:
-Amprenta cardiacă largă şi rotunjită
-Siluetă confluentă între diaphragm şi cord
-Rest de ţesut mezotelial dorsal peritoneopericardic între cord şi diafragm vizibil în incidenţa laterală
-Prezenţa organelor abdominale în sacul pericardic: gaz, material ingerat ori structuri radioopace
-Proiecţie convexă a siluetei cardiace caudale
-Marginea ventrală a suprafeţei diafragmatice toracice şi siluet cardiacă caudală ventrală sunt imperceptibile
Diagnosticul poate fi pus prin ecografie, angiografie non-selectivă, peritoneografie şi mult mai usor prin administrare per os de sulfat de bariu.
Sunt prezentate doua cazuri cu hernie peritoneopericardică.
Doi câini fraţi de cuib cu vârsta de 4 luni, masculi, rasa Caniche. Unul dintre ei prezenta semne respiratorii (tuse uscată, dispnee moderată în special la efort). Celălalt nu avea semne clinice.
Când primul câine a fost investigat radiologic pe gol (fără bariu), s-au observant anse intestinale subţiri în sacul pericardic. Stomacul şi ficatul erau în spatele diafragmului în cavitatea abdominală ceea ce a condus la suspiciunea de hernie peritoneopericardică. Administrarea bariului a scos în evidenţă hernierea tractului intestinal subţire în sacul pericardic, stomacul fiind rămas în spatele diafragmului astfel confirmându-se diagnosticul prezumtiv.

Caniche 4 luni, mascul. Hernie diafragmatică peritoneopericardică. Arie cardiacă mult marită cu tangent pe curbura diafragmatica, prezenţa de anse intestinale în pericard. Administrarea de bariu evidenţiază prezenţa tractului intestinal subţire aproape în totalitate herniat în pericard. Stomacul şi ficatul rămase în cavitatea abdominală.

Al 2-lea câine s-a investigat după certificarea diagnosticului fratelui. S-a investigat atât pe gol cât şi cu contrast (sulfat de bariu) rezultând hernierea doar a unui lob hepatic în sacul pericardic, stomacul şi tractul intestinal subţire fiind în spatele diafragmului.
Amândoi câinii au fost trataţi chirurgical la clinica veterinară ce a trimis pentru investigaţia radiologică confirmându-se diagnosticul de hernie diafragmatică peritoneopericardică.

Caniche 4 luni, mascul – Hernie diafragmatica peritoneopericardică. Siluetă cardiacă largită şi evidenţierea unui lob hepatic herniat în sacul pericardic. După administraarea substanţei de contrast stomacul şi tractul intestinal subţire sunt în cavitatea abdominală neherniate în pericard.

Radiografii postoperator ale primului câine. Decubit lateral dreapta şi ventrodorsal Aspect radiologic după repunerea tractului intestinal subţire în cavitatea abdominală şi reconstrucţia sacului pericardic şi diafragmului.
Concluzie – tehnicile radiologice ,,pe gol„ şi cu contrast sunt metode foarte bune pentru diagnosticul acestei patologii congenitale. Vârsta tânară, aceaşi origine familială a acestor două cazuri reprezintă un support subiectiv a caracterului ereditar al herniei diafragmatice peritoneopericardice la câine.
Bibliografie
1.Evans S.R., Biery D.N.: Congenital peritoneopericardial diaphragmatic hernia in the dog and cat: a literature review and 17 additional case histories. Vet. Radiol., 21, 108, 1980
2.Thorndyke, Julie M. Congenital peritoneopericardial diaphragmatic hernia in a dog and 14 additional case histories in the dog and cat. Seminar SF610.1 1991 no.9174, 199, http://hdl.handle.net/1813/13615.
3. Bjock GR, Tigerschiold A. Peritoneopericardial hernia in a dog. J Am Vet Med Assoc 158:585,1970
4. Feldman DB, Bree MM, Cohen BJ. Congenital diaphragmatic hernia in neonatal dogs. J Am Vet Med Assoc 153:942, 1968.
5. E. Thrall – textbook of Veterinary Diagnostic Radiology, Fourth Edition

Imagistica prin rezonanţa magnetică în patologia cerebrală la câine: procese inflamatorii

/în /de

Procesele inflamatorii sau infecţioase care afectează sistemul nervos central pot fi de asemenea uşor de diagnosticat cât şi greu şi frustrant de diagnosticat pentru medicul radiolog. Unele exemple tipice ar fi: un pacient cu dureri mari prezintă suspiciunea de discospondilită sau un pacient cu dureri mari unde există suspiciunea clinică de meningoencefalită sau meningomielită.
Imaginea RM este puţin probabil să fie normală, doar dacă meningele şi nu creierul sau parenchimul spinal sunt afectate, deşi în unele cazuri s-a evidenţiat o creştere dramatică a intensităţii semnalului în imaginile preluate în secvenţele T1, după administrarea unui mediu de contrast paramagnetic, doar dacă meningele este puternic afectat. Tehnicile de suprimare, care permit computerului RM să obţină un alt set de imagini a regiunilor post contrast, pot fi folositoare în acest sens. De aceea o abordare mai practică şi mai importantă a acestor cazuri necesită tehnica de examinare prin RM ca metodă de elecţie, pentru a confirma suspiciunea clinică sau a o infirma, pentru a elimina orice alt diagnostic diferenţial al durerii şi pentru a determina dacă nu trebuie prelevat LCR (de exemplu în cazurile de instabilitate atlanto-axială, mici fracturi ale vertebrelor cervicale, cazuri cialis 20mg în care nu este necesară prelevare de LCR).

 

a) FLAIR sagital; b) FLAIR transversal; c) T2 transversal
Hiperintensităţi difuze, discret hipersemnal T2 (c) şi FLAIR (a,b), corticosubcorticale temporale anterioare bilaterale. Fără mase tumorale intracerebrale, fără colecţii hemorfagice intracerebrale, sistem ventricular de dimensiuni normale, simetric, situat pe linia mediană. Aspect RM compatibil cu posibile focare encefalitice temporale anterioare bilaterale

Deşi aceste două exemple corespund realităţii şi cazurilor clinice relativ obişnuite, este foarte important de înţeles ca sunt multe alte procese inflamatorii şi infecţioase care afectează sistemul nervos central şi care pot fi mult mai uşor diagnosticate prin RMN. În plus la patologiile deja menţionate RMN-ul este folosit şi pentru diagnosticarea următoarelor: unele cazuri de meningoencefalomielită granulomatoasă, encefalită necrozantă şi unele cazuri de encefalită infecţioasă, în special când este asociată cu o masă lezională focală (abces sau granulom fungic). Aplicând echivalentul semnelor radiografice se pot descrie sumar aspectele generale ale proceselor inflamatorii sau infecţioase (exceptând cazurile de discospondilită, meningită, infecţii dramatice ale urechii interne, abcese sau granuloame) ca fiind leziuni intraparenchimale multifocale cu margini mult mai puţin evidente decât cele de la tumori şi cu o intensitate generală descrisă sumar astfel: leziunile au tendinţa de a fi hiperintense faţă de parenchimul cerebral şi spinal în secvenţele T2 (T2 sau FLAIR) dar iso- spre uşor hipointense în gradientul echo şi în secvenţele T1, evidenţiind un tipar variabil al creşterii intensităţii după administrarea unui mediu de contrast paramagnetic.

 

a) FLAIR sagital; b) FLAIR transversal; c) T2 transversal

Examenul RM cerebral evidenţiază leziuni multifocale cortico-subcorticale hipersemnal T2 si FLAIR la nivelul lobilor frontali bilateral, fără efect de masă asupra sistemului ventricular. Leziunea multifocală şi bilaterală denotă cel mai probabil un proces inflamato-infecţios (proces encefalitic).

Diagnosticul de certitudine necesită examen histopatologic, deşi analiza completă a LCR, inclusiv alte teste adiţionale ca serologia sau PCR pentru toxoplasma şi neospora pentru identificarea condiţiei infecţioase ajută la stabilirea unui diagnostic de certitudine. Trebuie avut în vedere a nu se ajunge imediat la concluzia că un tipar multifocal este neapărat de natură inflamatorie sau infecţioasă, deoarece astfel de formaţiuni multifocale pot fi observate şi în cazul metastazelor şi leziunilor multiple, cu aspect general ca cel descris mai sus, observate în limfomul SNC.
Tipare mai puţin caracteristice pot fi observate în cazul encefalitei necrozante (Pug, Yorkshire terrier, Maltese, posibil Pekingese), meningoencefalomielitei granulomatoasă. Mai puţin frecvent se poate observa şi encefalita eozinofilică.
Zonele difuze de encefalită necrozantă au un semnal anormal (de obicei hiperintens în secvenţele T2, hipointens în T1 cu sau fără creşterea intensităţii semnalului) şi afectează substanţa albă a creierului anterior datorită prezenţei necrozei şi inflamaţiei care pot implica de asemene şi meningele.. La Yorkshire Terrier poate fi afectat şi trunchiul cerebral.
Se pot întâlni trei forme de meningoencefalomielită granulomatoasă: difuză, focală sau oculară. Intensitatea tiparului este asemănătoare celor de mai sus dar unele bibliografii menţionează că acea creştere a intensităţii contrastului este un element mai important datorită localizării perivasculare a formaţiunilor patologice la nivel histopatologic faptul că leziunile au tendinţa de a afecta substanţa albă. Se observă des că leziunile afectează trunchiul cerebral şi sunt imposibil de diferenţiat de neoplazii din punct de vedere imagistic.

 

a) T2 transversal; b) FLAIR sagital
Modificări difuze de semnal, hipersemnal T2 şi FLAIR la nivelul lobilor temporali bilateral, cu extensie spre lobii frontali. Leziune hipersemnal T2 şi FLAIR de 10 mm se evidenţiază şi la nivelul nucleilor bazali de partea dreaptă. Fără aspect de abcese constituite, sistem ventricular de dimensiuni normale, simetric, situat pe linia mediană. Aspectul RM sugerează cel mai probabil un proces inflamator infecţios (encefalită).

Diagnosticul radiologic al patologiei cardiace la pisici

/în /de

Diagnosticul radiologic al patologiei cardiace la pisici reprezinta o provocare din cauzele: corp si cord mici, natura necooperanta si debutul abrupt al semnelor clinice. Cainii cu probleme cardiace au debut insidios in general si progresie lenta in contrast cu pisicile care raman asimptomatice pana tarziu in cursul bolii cand brusc apar semnele clinice. De exemplu, raman asimptomatice pana cand brusc dezvolta ori dispnee scundara insuficientei cardiace congestive sau evolutie supraacuta prin paralizia trenului posterior secundara tromboembolismului arterial.
Foarte important este ca examenul radiologic cardiac sa fie precedat de o atenta examinare clinica si o anamneza corespunzatoare astfel incat sa se poata preintampina eventualele accidente. Semnele clinice ale patologiei cardiace la pisici include 1) stresul respirator-dispneea, b)pareza sau paralizia trenului posterior sau membrului anterior drept, 3)anorexia, letargia sau depresia, 4)sincopa.
Aspecte radiologice normale
Aria generala a siluetei cardiace la pisica este relativ mai mica comparativ cu cainele, asadar pisica are mai mult tesut pulmonar pe radiografia toracica decat cainele. Cordul este mai departat de peretele toracic si diafragm si nu vine in contact cu diafragmul in expunerile VD sau DV. Trunchiul arterial pulmonar nu se proiecteaza radiologic dincolo de silueta cardiaca la pisici in radiografiile DV sau VD asadar, largirea acestuia nu creaza o dilatare in pozitia orelor 1-2. Ventriculul stang formeaza apexul cordului care in mod normal se afla usor lateral stanga fata de linia mediana (uneori poate fi usor deviat spre dreapta in mod normal la unele pisici, in special in expunerea DV).

 

1 mediastinul cranial
2 trahea
3 artera pulmonara
4 vena pulmonara
5 aorta descendenta
6 cordul
7 vena cava caudala
8 diafragmul, a) cupola stanga; b) cupola dreapta
9 sternebre, c) procesul xifoid
10 spata. d) spina scapulara
11 cartilaje costale

 

1 mediastinul cranial
2 aorta (marginea laterala)
3 cordul
4 artera pulmonara
5 vena pulmonara
6 bronhie
7 vena cava caudala
8 diafragma
Diametrul craniocaudal al cordului in radiografia laterala este normal intre 2-2,5 spatii intercostale iar suma cardiaca vertebrala (VHS)este in jur de 7,5.

 

Cu inaintarea in varsta cordul devine mai mult pozitionat orizontal in raport cu toracele avand o tangenta mai mare cu sternul iar carja aortica poate sa fie mai largita. Deci la pisicile batrane unghiul sternal este mai mult ascutit decat la cele tinere in expunerea laterala(fig). Largirea arcului aortic poate fi sesizata in ambele expuneri dar mai ales in VD sau DV (a nu se confunda cu un aspect macronodular pulmonar)si de cele mai multe ori se asociaza cu varsta insa poate insemna si o hipertensiune sistemica.

 

Europeana 12 ani F – a) orizontalizare a axului cardiac si unghi sternal inchis; b) arcul aortic prezent dincolo de limita cardiaca craniala si lateral stanga. Aspecte normale la pisicile in varsta.
Scurte crieterii radiografice pentru aprecierea largirii cardiace
Cardiomegalia poate determina latirea, alungirea, schimbarea pozitiei sau conturului cardiac. La pisici este dificil a se determina cu exactitate care dintre camerele cardiace sunt modificate in comparatie cu cainii. Desi VHS peste 8 este indicativ pentru largirea cardiaca, la pisicile cu efuzie pleurala este foarte greu de determinat. Deplasarea traheei dorsal nu este de fiecare data un indiciu al cardiomegaliei avand in vedere ca aceasta poate apare atat in efuzia pleurala cat si in formatiunile intramediastinale. La pisicile cu largire severa a AS apexul cardiac este de obicei deplasat catre linia mediana dand aspectul caracteristic de ,,valentine heart„ in radiografiile DV sau VD (aceste imagini sunt usor de confundat cu largirea bilaterala cardiaca). Largirea AS la caine este usor identificata la caine in expunerea laterala fata de pisica unde AS este situat mai cranial facand aprecierea este mult mai dificila. Edemul pulmonar cardiogen la pisica se poate vedea dorsal si perihilar ca la caine insa mai des el este neunifirm organizat sau cu distributie ventrala.

 

Europeana 9.6 ani M – a)Expunere laterala,  cardiomegalie, deplasarea traheei dorsal, efuzie pleurala, edem pulmonar perihilar; b) Expunere VD, Valentine`s heart, efuzie pleurala special de partea dreapta, edem pulmonar neuniform. Acest caz suferea de o evolutie supraacuta a unei boli tromboembolice secundara cardiomiopatiei hipertrofice.

 

Boala determinata de viermi cardiaci – Heartworm Disease

/în /de

Boala determinată de viermii cardiaci reprezintă probabil cea mai comuna cauză a „cor pulmonale” la câini. Aceasta înseamnă o insuficienţă a ventricului drept datorită hipertensiunii pulmonare secundară afectării vaselor de sânge pulmonare.
Paraziţii adulţi de obicei ocupă ventriculul drept sau lumenul arterelor pulmonare determinând obstrucţia fizică a ejecţiei sângelui din ventricul sau circulaţiei prin artere. În timp ce boala progresează, intima vasculară devine neregulată, înăsprită şi hipertrofică compromiţând în continuare fluxul sanguin. Arterele pulmonare se dilată şi devin sinuoase, fibroza perivasculară determină hipertensiune şi boala cardiovasculară devine autoprogresivă chiar şi când paraziţii nu mai sunt prezenţi.
Severitatea afecţiunii depinde de urmatorii factori:

1.Durata infecţiei
2.Numărul de viermi adulţi în ventriculul drept şi arterele pulmonare
3.Efectele funcţionale şi mecanice ale microfilariilor asupra vasculaturii pulmonare (in particular dezvoltarea hipertensiunii pulmonare)
4.Eficacitatea sistemului imunitar al pacientului în combaterea efectelor produşilor de metabolism ai paraziţilor
5.Efectele secundare dăunătoare în urma tratamentelor pentru diverse afecţiuni (pneumonie, tromboembolism pulmonar e.t.c.)
Tehnica radiografică în asemenea situaţii este bine sa cuprindă cel puţin 2 expuneri ortogonale pe aria toracică având ca punct de interes baza cordului adică aproximativ mijlocul toracelui. Recomandate sunt incidenţele în decubit lateral drept şi dorsoventral (cel puţin). De urmărit: cordul drept, trunchiul arterial pulmonar şi vasele pulmonare (ca zone specifice). Este important a se examina toate structurile toracice ca ajutor în evaluarea evoluţiei şi gravităţii bolii.

Semnele radiografice tipice sunt:
1.Hipertrofie a ventriculului secundară hipertensiunii pulmonare
2.Dilatare a trunchiului arterial pulmonar secundară turbulenţelor fluxului sanguin şi hipertensiunii pulmonare
3. Trunchierea şi lărgirea arterelor pulmonare parenchimatoase
4.Infiltrat alveolar şi interstiţial secundar reacţiei alergice şi/sau trombolismului
5.Hepatomegalie şi ascită secundar decompensării cardiace drepte
De reţinut faptul că în unele situţii poate apăre şi o lărgire a atriului stâng.

În stadiile timpurii, de obicei fără modificari clinice exprimate, semnele radiografice pot fi obscure, fără modificări ale siluetei sau raporturilor cardiace însă pot apărea ectazie a trunchiului arterial pulmonar şi hipervascularizaţie pulmonară cu diferenţă minimă de calibru arterio-venoasa în favoarea venelor. Asemenea modificări radiografice trebuie sa facă obiectul suspiciunii unei afectiuni cardiovasculare cu etiologie parazitară şi în continuare a investigaţiei specifice.

Radiografiile provin de la doi pacienţi câini ai unui cabinet privat din Bucuresti.